Daca inchid ochii pot sa-mi vad dormitorul. Patul e nefacut, patura e aruncata gramada, pentru ca ma grabesc sa ajung la scoala, am intarziat la un examen. Orarul meu sta deschis pe birou, la pagina cu data de 9 octombrie 2012. Uniforma mea scolara – shalwarul meu alb si un kamiz albastru – sta atarnata intr-un cuier de pe perete, asteptandu-ma. Pot sa aud copiii din cartier jucand crichet pe aleea din spatele casei. Aud zgomotele bazarului din apropiere. Si daca ascult cu multa atentie, o aud pe Salina, prietena mea care sta chiar langa mine, batand in peretele comun camerelor noastre, pentru a-mi spune vreun secret. Simt mirosul de orez din bucatarie, unde gateste mama. Ii aud pe fratii mei mai mici certandu-se pe telecomanda – programele care se tot schimba intre jocuri de wrestling si desene animate. In curand il voi auzi pe tata strigandu-ma, cu vocea lui adanca.

— Jani, o sa ma strige el, care in persana inseamna „draga mea“. Cum a fost azi la scoala? Ma intreba cum merg lucrurile la Scoala Khushal pentru fete, o scoala pe care chiar el o fondase si la care ma duceam si eu, numai ca eu ii raspundeam de fiecare data la propriu.

— Aba, ii spuneam eu, scoala nu prea merge, se taraste! Era felul meu de a-i spune ca lucrurile ar putea sa mearga mult mai bine. Am plecat din casa mea din Pakistan intr-o dimineata – planuind sa ma intorc in pat de indata ce scapam de la scoala – si-am ajuns la o lume departare. Unii oameni cred ca acum ar fi prea periculos sa ma intorc. Ca n-o sa ma pot intoarce niciodata. Asa ca, din cand in cand, ma duc acolo in gand. Dar acum o alta familie locuieste in casa si poate alta fata doarme in acel dormitor – in timp ce eu sunt la mii de kilometri departare. Nu-mi pasa prea mult de celelalte lucruri din camera mea, dar ma intereseaza premiile scolare pe care le tin pe biblioteca. Cateodata chiar le visez. E un premiu pentru locul doi de la primul concurs de dezbateri la care am participat. Si peste patruzeci si cinci de cupe si medalii pentru ca am fost prima din clasa la examene, dezbateri si competitii. Cuiva ar putea sa i se para ca sunt simple obiecte de plastic. Altcineva ar putea vedea in ele premii primite pentru note bune. Dar mie-mi amintesc de viata pe care o iubeam si de fata care eram atunci – inaintea acelei zile fatidice in care am plecat de-acasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.