Metafizica tuburilor

0
445

La inceput nu era nimic. Iar nimicul nu era nici gol, nici pustiit si nu avea nevoie de nimic in afara de sine insusi. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.

Pentru nimic in lume nu ar fi creat ceva. Nimicul nu doar ca-i era prielnic: mai mult, il coplesea. Dumnezeu avea ochii vesnic deschisi si ficsi. Daca ar fi fost inchisi, nu s-ar fi schimbat nimic.

Nu era nimic de vazut, iar Dumnezeu nu privea la nimic. Era plin si dens ca un ou tare, cu care se mai asemana prin nemiscare si rotunjime. Dumnezeu era satisfactia desavarsita.

Nu voia nimic, nu astepta nimic, nu percepea nimic, nu refuza nimic si nimic nu-l interesa. Viata era deplinatate pana acolo incat nu mai era viata. Dumnezeu nu traia, ci exista.

Pentru el, propria-i existenta nu avusese vreun inceput perceptibil. Primele fraze ale unora dintre marile carti sunt atat de discrete incat le uiti pe data si ai impresia ca esti prins in lectura de la inceputul vremurilor. Tot astfel, era cu neputinta sa-ti dai seama cand anume incepuse Dumnezeu sa existe.

Parca ar fi existat dintotdeauna. Dumnezeu nu avea limbaj, deci nu avea nici gandire. Era satietate si eternitate.

Totul dovedea cum nu se poate mai bine ca Dumnezeu era Dumnezeu. Iar aceasta evidenta nu avea nici o importanta, fiindca lui Dumnezeu nu-i pasa catusi de putin ca e Dumnezeu. Ochii fiintelor vii poseda cea mai uimitoare dintre proprietati: privirea. Ceva mai neobisnuit nici ca exista.

Despre urechile vietatilor nu se spune ca au o „ascultare”, nici despre narile lor ca au o „mirosire” sau o „adulmecare”.

Articolul precedent5 sfaturi pentru cumparaturi la cel mai avantajos pret
Articolul urmatorTopul cazurilor de virus global este de 60 de milioane