Actrita Ellen Barkin, care a jucat cu Johnny Depp in filmul „Fear and Loathing in Las Vegas” in 1998, si apoi a avut o relatie cu acesta, a depus marturie in procesul de defaimare dintre starul din „Piratii din Caraibe” si fosta lui sotie, Amber Heard.
Dezvaluirile lui Ellen Barkin au fost facute inca din 2019 si prezentate acum in sala de judecata. Aceasta sustine ca, atunci cand obisnuia sa petreaca timp cu Johnny Depp, el era mai tot timpul beat, foarte gelos si dornic de a fi mereu in control. Aceasta a povestit si despre un episod in care, in timpul unei dispute cu prietenii lui, la care se afla si ea, Depp ar fi aruncat cu o sticla de bautura spre ei, scrie People.
„Obisnuia sa bea mereu si sa fumeze”, a declarat actrita de 68 de ani, spunand si ca Johnny era deseori sub influenta unor substante interzise sau halucinogene. Depp sustine ca cele spuse de Barkin sunt neadevarate si vin dintr-o ranchiuna pe care aceasta o simte pentru el.