Seful guvernului italian, Mario Draghi, a deplans duminica aparenta ineficacitate a „dialogului” cu presedintele rus Vladimir Putin, constatand ca aceste contacte nu opresc „oroarea” care continua in Ucraina, informeaza AFP, citata de Agerpres. „Incep sa cred ca cei care spun „este inutil sa discutati cu el, pierdeti timpul” au dreptate”, a declarat Mario Draghi intr-un interviu pentru cotidianul Il Corriere della Sera, publicat duminica.
„L-am aparat mereu pe (presedintele francez Emmanuel) Macron si continui sa spun ca, in calitate de actual presedinte al UE, el are dreptate sa incerce toate caile de dialog posibil. Insa eu am impresia ca oroarea razboiului cu al sau carnagiu, cu ceea ce ei le-au facut copiilor si femeilor, este complet independent de declaratii si de apeluri telefonice” intre Kremlin si puterile straine, a adaugat Draghi.
„Pana acum, obiectivul lui (Vladimir) Putin nu a fost cautarea pacii, ci tentativa de a spulbera rezistenta ucraineana, de a ocupa tara si de a o preda unui guvern prieten”, a mai spus Draghi, dand asigurari ca Italia ramane „apropiata de prietenii sai ucraineni”.





























