Anca Serea a avut o perioada dificila, in urma cu doi ani, cand a descoperit ca are probleme de sanatate. Sotia lui Adrian Sina a cazut pe strada la vremea respectiva si asa a primit diagnosticul din partea medicilor.
A fost o perioada plina de greutati pentru Anca Serea, mai ales in momentul in care starea sa de sanatate nu era deloc una buna. Invitata in emisiunea lui Teo Trandafir, prezentatoarea TV a facut marturisiri dureroase despre momentul in care a cazut pe strada, in Bulgaria, la o intalnire de afaceri.
„Am avut o perioada foarte nefericita, dar din care am invatat ceva foarte important. Ma trezesc mult mai recunoscatoare in fiecare dimineata si am invatat ca trebuie sa ma pun pe primul loc indiferent de orice. Trebuie sa am grija de sanatatea mea, ceea ce nu facusem pana acum. Pur si simplu am cazut pe strada, in Bulgaria, la o intalnire de afaceri. Eram cu Adi. Am simtit ca nu ma simt bine, ca nu mai am energie, nu mai vedeam bine. Am mers la o farmacie si am luat niste pastilute, niste suplimente. Eram deja… nu mai auzeam, nu mai vedeam cu partea dreapta. Nu imi mai simteam mainile si picioarele. Am mers la spital si m-au descoperit cu hemoglobina si feritina zero, practic nu mai aveam niciun depozit de fier. Hemoglobina era 4,6, adica o valoare foarte mica. Pot sa ma consider un om norocos, pentru ca pana in momentul acela nu am avut un episod care sa imi anunte ceva. De aceea si medicii au fost foarte uimiti de cum am rezistat o perioada atat de lunga”, a povestit Anca Serea.