Fetita e singura in bezna impenetrabila. Tremurand, isi cuprinde trupul firav cu bratele si-si infunda fata in gulerul jachetei de lana. Asezata pe treptele cladirii, incearca sa-si aduca aminte ce i-a zis mama ei. I-a spus cand se va intoarce?
Cand isi vazuse parintii disparand dupa colt era inca lumina. Imbracata cu o rochie subtire, mama mergea cu umerii aplecati inainte, zguduita de frisoane, urmata la cativa pasi distanta de tatal ei, care-si tarsaia picioarele pe trotuarul inghetat. Atinge cu palmele cimentul rece de sub ea, si trupul ii este strabatut de un tremur necontrolat.
Vantul aspru ii musca din carne, infigandu-i mii de ace inghetate in picioare. Ar da orice sa aiba un pled, manusi sau macar caciula, pe care a pierdut-o pe undeva. In ciuda frigului, prefera sa stea aici decat in holul intunecos si umed.
Mirosul de varza calita ce iese dintr-un apartament ii face matele sa chioraie de foame, desi cand era acasa refuza cu incapatanare sa se atinga de asa ceva, in ciuda insistentelor mamei. Isi trage genunchii la piept si ridica ochii la cele trei etaje ale cladirii cu balcoane mari, rotunjite. E sigura ca n-a mai vazut-o niciodata.
N-a mai vazut nici aceasta strada pustie, luminata de un singur lampadar ale carui raze scot in evidenta zapada murdara din jur.
Nu se zareste nici un om, de parca cineva a stins brusc toate luminile din acest oras altadata plin de viata, interzicand plimbarile, saluturile sau rasetele. Parintii ei trebuie sa se intoarca dintr-o clipa in alta, isi spune scrutand inca o data strada.
Incearca sa-si aminteasca vocea blanda a mamei soptindu-i ca n-are de ce sa se teama, ca e o fata curajoasa si ca totul o sa fie bine. Stie insa ca nu are ce cauta afara la ora asta. Cu doar o zi inainte si-a auzit parintii vorbind despre starea de asediu, despre patrulele Garzii de Fier ce cutreiera orasul, arestand pe oricine indrazneste sa se aventureze pe strazi dupa apusul soarelui.
I-a auzit vorbind si despre alte lucruri, care nu trebuiau sa ajunga la urechile ei; au susotit in camera de alaturi mult timp dupa ce ea se bagase in pat. Vocile le erau inabusite, imposibil de distins, dar disperarea din ele a facut-o sa se cutremure in patul cald. De undeva din departare se aud zgomote – strigate, glasuri ascutite amestecate cu sunetul ritmic al bocancilor batand caldaramul si geamuri trantite cu putere in noapte.
La fel se intamplase si in alte nopti, dar, de aceasta data, sunetele orasului sunt insotite de un miros ciudat, ca de carbune ars, dar scarbos de dulce, care-i intoarce stomacul pe dos. Strabatuta de valuri de greata tot mai greu de controlat, isi acopera fata cu gulerul
jachetei, incercand sa scape de duhoare, straduindu-se sa-si imagineze ca este acasa, in patul ei cu lenjerie roz de matase, cu lumina familiara strecurandu-se prin usa dintre cele doua dormitoare, ramasa intredeschisa. Ochii i se umplu de lacrimi pe care nu le mai poate stapani.
Ii e rusine pentru ca s-a lasat cuprinsa de frica, desi i-a promis mamei ca va incerca din toate puterile sa fie curajoasa. „Voi fi cuminte, mamico. Voi fi rabdatoare”, dar parca a trecut o vesnicie de cand a rostit aceste cuvinte. Lacrimile ii tasnesc acum libere pe bratul cu care si-a acoperit chipul, iar suspinele ei zdrentuiesc tacerea si arunca ecouri prin curti si alei.
Stie ca trebuie sa nu scoata nici un sunet, dar suvoiul de emotii ce-i asalteaza pieptul este prea puternic. Plange pana cand
nu mai simte nimic, pana cand suspinele sacadate i se topesc, devenind una cu vantul. Se lasa sa alunece pe cimentul rece, incovrigata in pozitie fetala, si aluneca in sfarsit intr-un somn ca un abis fara fund.
Dintr-odata, simte cum niste brate vanjoase o ridica in aer. Trezita brusc, vede chipul unei femei necunoscute, cu parul legat la spate intr-un coc argintiu din care se rasfira suvite razlete pe langa obrajii rotunzi si ridati. Femeia o strange la piept, invaluind-o intr-
un miros vag de apret si transpiratie, blocandu-i incercarile disperate de a scapa.
Cu toate acestea, imbratisarea ei are ceva tandru, linistitor, iar fetita, prea inghetata si prea obosita ca sa mai opuna rezistenta, isi lipeste chipul de pieptul femeii si da frau liber unui nou val de suspine. Necunoscuta deschide usa imobilului cu umarul si o poarta inapoi in hol. Fetita ar vrea s-o intrebe daca stie ceva despre parintii ei, daca se intorc curand, dar din gura ei nu iese decat un geamat lung, ascutit.
– Sss… ii sopteste femeia la ureche. Stai linistita. Sss… esti bine, esti bine. In lumina fantomatica aruncata de farurile unei masini, chipul batranei straluceste scurt, palid, rotund ca luna intre norii miscatori, cu ochii la fel, stralucitori si umezi. Parca simtind privirea fetitei, o priveste la randul ei, dar, o secunda mai tarziu, lumina dispare, aruncandu-o inapoi in neant. Numai bratele femeii raman, ferme si blande in acelasi timp, alaturi de mirosul ei invaluitor.
– Asa o fetita draguta, i se pare ca o aude murmurand parca pentru sine, in bezna. Asa o fetita draguta, ce pacat, incheie femeia cu un cloncanit din limba.
