Guvernul australian a decis, vineri, sa-i anuleze viza jucatorului de tenis Novak Djokovici, cap de serie numarul 1 la Australian Open si principalul favorit, chiar impotriva propriului interes de a avea un turneu de tenis atractiv, cu mize mari.
Asa procedeaza statele puternice, pentru care respectarea regulii este mai importanta decat dividendele politice pe care guvernul le-ar fi incasat, poate, inchizand ochii la toate minciunile si falsurile din hartiile lui Djokovici.
Ce autoritate ar mai fi avut guvernul australian in fata cetatenilor sai, constransi sa respecte unele dintre cele mai dure restrictii? De ce ar mai fi respectat ei regulile anti-Covid din moment ce un simbol al miscarii antivacciniste reuseste sa le fenteze in mod flagrant abuzand de influenta sa de vedeta mondiala?
Daca ar fi inchis ochii si ar fi cedat, statul australian ar fi transmis o suma de mesaje gresite. Cetatenii ar fi vazut un stat slab, egalitate selectiva in fata legii si exceptii pentru speciali.